Având în vedere situația epidemiologică la nivel național la data de 18.01.2021 și propunerile Institutului Național de Sănătate Publică referitoare la țările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, luând în considerare trendul descendent al numărului de persoane infectate pe teritoriul național din ultima perioadă,
în contextul necesității de creare a condițiilor socio – economice necesare desfășurării activităților specifice economiei naționale, concomitent cu menținerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență,
în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din OUG nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 4 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014
privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență,
Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1 - Se aprobă lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România
din acestea, prevăzută în anexa la prezenta.
Art.2 - (1) Sunt exceptate de la măsura carantinei aplicabilă persoanelor care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat sau persoanelor contact direct ale unei persoane confirmate, acele persoane care au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2 inclusiv cea de a 2-a doză și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la administrarea celei de a 2-a doză până la data contactului direct sau până la data intrării în România.
(2) Dovada efectuării vaccinului, inclusiv data administrării celei de a 2-a doză se va realiza prin intermediul documentului emis de unitatea sanitară care l-a administrat, din România sau din afara țării.
Art.3 - (1) Persoanelor care sosesc în România din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord li se aplică excepțiile de la măsura carantinei prevăzute în CNSU
nr. 1/2021 cu modificările și completările ulterioare, precum și cele prevăzute la art. 3 alin. (5) din HCNSU nr. 36/2020 cu modificările și completările ulterioare, dar nu le sunt aplicabile excepțiile prevăzute la art. 3 alin. (2) și (3) din HCNSU nr. 36/2020 cu modificările și completările ulterioare.
(2) Suspendarea temporară a măsurii carantinei prevăzute la art. 5 din HCNSU nr. 36/2020 cu modificările și completările ulterioare se aplică și persoanelor care sosesc în România din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
(3) Pentru persoanele sosite din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord cărora le sunt aplicabile prevederile art. 3 alin. (5) din HCNSU nr. 36/2020 și cele ale art. 2 din prezenta hotărâre, nu este necesară prezentarea unui test negativ pentru SARS-CoV-2 la momentul intrării pe teritoriul României.
Art.4 - Pentru persoanele contact direct al persoanelor confirmate cu virusul SARS-CoV-2, măsura carantinei se poate ridica în a 10-a zi, dacă efectuează un test pentru SARS-CoV-2 în a 8-a zi de carantină, iar rezultatul acestuia este negativ și nu prezintă simptomatologie specifică.
Art.5 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.
PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Anexă la HCNSU nr. 4 din 18.01.2021