HOTĂRÂRE nr. 79 din 05.10.2021
privind majorarea cantităților stocurilor de urgență medicală cu echipamente sanitare necesare pentru asigurarea aportului de oxigen pentru pacienții cu forme severe și critice de COVID 19
O sursă de informare corectă, nealimentată de panică poate ajuta populația României să fie vigilentă în felul în care accesează, asimilează și distribuie rafalele de știri prezentate în media. Informați-vă doar din canalele media oficiale și verificați informațiile de fiecare dată.
Acest proiect este realizat pro-bono de voluntarii Code for Romania, organizație neguvernamentală independentă, neafiliată politic și apolitică, în cadrul Code for Romania Task Force și în parteneriat cu Guvernul României prin Autoritatea pentru Digitalizarea României.
privind majorarea cantităților stocurilor de urgență medicală cu echipamente sanitare necesare pentru asigurarea aportului de oxigen pentru pacienții cu forme severe și critice de COVID 19
Având în vedere propunerea șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, vicepreședinte al Comitetului Național pentru Situații de Urgență, formulată pe baza discuțiilor din cadrul Grupului de Suport Tehnico-științific privind Gestionarea Bolilor Înalt Contagioase pe teritoriul României, referitoare la majorarea cantităților de produse stocuri de urgență medicală,
Luând în considerare numărul insuficient de concentratoare de oxigen, necesare în asigurarea aportului de oxigen pentru pacienții cu forme severe și critice de COVID 19, existent la nivelul unităților sanitare,
în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020, privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2020, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgenţă, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 20 lit. l) și n) din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 și 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea şi componența Comitetului Național pentru Situaţii Speciale de Urgenţă,
Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE:
Art.1 - Se aprobă majorarea cantităților de produse stocuri de urgență medicală, de strictă necesitate, pentru produsul ”concentratoare de oxigen de mare capacitate”, conform listei prevăzute în anexă.
Art.2 - Se propune ca, pentru asigurarea fondurilor necesare achiziționării produselor prevăzute la art. 1, să fie alocate la nevoie, Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, sumele necesare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.
Art.3 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.
Art.4 - Anexa face parte integrantă din prezenta hotărâre.
PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU