10 milioane – numărul de vaccinuri pe care le poate accesa România pe baza contractului semnat de Comisia Europeană cu BioNTtech/Pfizer”
Prezent astăzi, 26 decembrie, la Institutul de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară ”Cantacuzino” la sosirea primei tranșei de 10.000 de doze de vaccinuri împotriva COVID-19 de la BioNTtech/Pfizer, premierul României, Florin Cîțu a declarat: „Campania de vaccinare începe în același timp în România și în celelalte state membre ale Uniunii Europene. Avem totul pus la punct. Este un moment important, îl așteptăm de un an de zile”; „apariția vaccinului într-un timp record va ajuta la eradicarea pandemiei într-o perioada cât mai scurtă, sper eu; în completarea măsurilor pe care le avem, vaccinul vine să ajute la acest lucru”. De asemenea, premierul României a precizat că „săptămâna viitoare vom primi în jur de 144.000 de doze; în total, România va avea în jur de 10 milioane de doze de vaccin”.