Soluția agreată cu partea ungară este următoarea: se va permite accesul pe teritoriul Ungariei în vederea tranzitului, tuturor cetățenilor români care se află la acest moment la granița dintre Austria și Ungaria începând cu ora 12.00, ora Ungariei, până la eliminarea blocajului. În același timp, partea ungară a acceptat ca tranzitul să fie permis în fiecare zi, în intervalul orar 21.00 – 05.00, ora Ungariei, pe rutele indicate de către autoritățile ungare.
În contextul eforturilor constante pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați temporar în străinătate și care nu au alternative reale de a rămâne în statele în care se află la acest moment, Ministerul Afacerilor Externe continuă demersurile pentru identificarea unor soluții optime în cel mai scurt timp, inclusiv prin dialog cu alte state ale căror cetățeni se află în situații similare, în limitele posibilităților concrete de acțiune, care sunt tot mai reduse, pe măsură ce diverse state iau măsuri de autoprotecție.
Astfel, Ministerul Afacerilor Externe informează că în cursul zilei de ieri au revenit în țară 170 de cetățeni români: 59 cetățeni români care fuseseră blocați pe aeroportul din Budapesta, 23 din Maroc și 118 din Egipt. De asemenea, astăzi alți 78 de cetățeni români au revenit în țară din Iordania, ca urmare a demersurilor efectuate de Ambasada României la Amman, iar la acest moment sunt în derulare demersuri pentru facilitarea repatrierii unor grupuri de cetățeni români aflați în Portugalia, Maroc, Egipt și Malta.
Totodată, MAE consideră că soluții precum cele identificate împreună cu autoritățile ungare, care să permită cetățenilor europeni tranzitarea statelor în vederea revenirii în siguranță în țările de domiciliu, trebuie să continue să fie aplicate, solidaritatea fiind în acest moment esențială pentru soluționarea situațiilor umanitare cauzate de măsurile adoptate pentru gestionarea și prevenirea răspândirii infecției cu COVID-19.
În același timp, MAE apreciază că libera circulație a mărfurilor/bunurilor în interiorul Uniunii Europene trebuie respectată de toate statele membre, asigurându-se, astfel, aprovizionarea cu bunurile necesare gestionării acestei crize fără precedent.